Bate cu aratatorul in lemnul podelei pe care inaltimea futonului o facea mult prea accesibila. Un ritm domol, lenes. Cu ochii intredeschisi se gandeste cum ar fi dimineata asta daca podeaua ar raspunde cu primele note dintr-un Adagio. Imperialul de Beethoven. Exact ! Si degetul incepe s-o ia si mai incet.
Isi cufunda fata-n perna
cu ideea clara de a continua firul imaginatiei. Care a naibii imaginatie nu vrea sa stea locului si scormoneste unde nu trebuie. Adica in directia pernei din dreapta. Nu ar fi fost rau, o dimineata cu alte note si ritmuri, demult apuse si totusi mereu acolo, gata sa iasa la iveala, sa doara, sa chinuie in modul cel mai pervers cu putinta orice dara de ratiune si bun simt. Schiteaza un zambet cu coltul gurii. Destul de amar. Sunetele grave ale pianului se transforma din ce in ce mai tare, se lungesc, devin lascive. Lumina abia filtrata si ea de perdeaua trasa cu grija potenteaza erotismul faunului lui Debussy.
Tre' sa ma trezesc ! Nu are sens ! Incearca sa se rupa de improbabil.
- La ce crezi ca s-a gandit Debussy cand compunea preludiul asta ?
- O fi dorit in secret, vreo bruneta necunoscuta. La promisiunea voluptatii.
- Hai mai stai putin! Incarcata promisiune !
- Pai d'aia trebuie ascultata dimineata !
- Si de ce-o fi numit-o dupa-amiaza atunci ?
- Ca sa-si bata joc de neinitiati ! Sa-i termine in mod brutal !
Trezirea ! Ce naiba ! Ar vrea sa gaseasca butonul STOP ! Ce simplu ar fi !
Vine si soneria alarmei in ajutor ! Cu niste inalte pornite sa demoleze orice gravitate si orice promisiune.
Trage un "Futu-ti" printre dinti, ca sa fie sigura ca a disipat si ultima urma a lui Debussy si a faunului sau si deschide ochii. S-a ascuns scarbit si soarele de un asa sacrilegiu! Cadrul perfect pentru o noua zi de munca !
Se uita pe geam la copacii chinuiti de gerul de asta noapte, reface mental lista urmatoarelor actiuni si drumul catre birou. Acelasi drum zilnic. Zambeste cu talc. Curva asta de memorie ! Pe Debussy si-l aminteste cu fiecare unitate de secunda, cu fiecare pulsiune, miscare, nevoie, cuvant. Al naibii daca isi da seama care strada da direct in bulevard, prima sau a doua?...
Roteste cheia-n broasca, coboara aceleasi trepte de ieri si isi spune ca isi va da seama cand ajunge in fata ei. Ca de obicei, in intarziere.
Isi cufunda fata-n perna
cu ideea clara de a continua firul imaginatiei. Care a naibii imaginatie nu vrea sa stea locului si scormoneste unde nu trebuie. Adica in directia pernei din dreapta. Nu ar fi fost rau, o dimineata cu alte note si ritmuri, demult apuse si totusi mereu acolo, gata sa iasa la iveala, sa doara, sa chinuie in modul cel mai pervers cu putinta orice dara de ratiune si bun simt. Schiteaza un zambet cu coltul gurii. Destul de amar. Sunetele grave ale pianului se transforma din ce in ce mai tare, se lungesc, devin lascive. Lumina abia filtrata si ea de perdeaua trasa cu grija potenteaza erotismul faunului lui Debussy.
Tre' sa ma trezesc ! Nu are sens ! Incearca sa se rupa de improbabil.
- La ce crezi ca s-a gandit Debussy cand compunea preludiul asta ?
- O fi dorit in secret, vreo bruneta necunoscuta. La promisiunea voluptatii.
- Hai mai stai putin! Incarcata promisiune !
- Pai d'aia trebuie ascultata dimineata !
- Si de ce-o fi numit-o dupa-amiaza atunci ?
- Ca sa-si bata joc de neinitiati ! Sa-i termine in mod brutal !
Trezirea ! Ce naiba ! Ar vrea sa gaseasca butonul STOP ! Ce simplu ar fi !
Vine si soneria alarmei in ajutor ! Cu niste inalte pornite sa demoleze orice gravitate si orice promisiune.
Trage un "Futu-ti" printre dinti, ca sa fie sigura ca a disipat si ultima urma a lui Debussy si a faunului sau si deschide ochii. S-a ascuns scarbit si soarele de un asa sacrilegiu! Cadrul perfect pentru o noua zi de munca !
Se uita pe geam la copacii chinuiti de gerul de asta noapte, reface mental lista urmatoarelor actiuni si drumul catre birou. Acelasi drum zilnic. Zambeste cu talc. Curva asta de memorie ! Pe Debussy si-l aminteste cu fiecare unitate de secunda, cu fiecare pulsiune, miscare, nevoie, cuvant. Al naibii daca isi da seama care strada da direct in bulevard, prima sau a doua?...
Roteste cheia-n broasca, coboara aceleasi trepte de ieri si isi spune ca isi va da seama cand ajunge in fata ei. Ca de obicei, in intarziere.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire